Diagnosticul recesiunii gingivale

În timp ce la adolescenți sunt adesea afectați incisivii centrali de pe maxilarul inferior, adulții prezintă mai frecvent recesiuni gingivale la dinții laterali de pe maxilarul superior.

Evaluarea proprie a gingiei, de exemplu acasă în fața oglinzii, este insuficientă pentru o evaluare corectă. Fără examinarea clinică la cabinetul stomatologic nu este posibilă identificarea cauzei retragerii gingiei.

Abia examinarea clinică corectă la cabinetul stomatologic cu o așa-numită sondă gingivală (sondă parodontală) poate lămuri dacă gingia este sănătoasă, dacă există o inflamație a gingiei (gingivită) sau deja o boală a ancorării dintelui (parodontită).

În cazul recesiunilor gingivale se disting patru grade de severitate, deoarece din acestea se pot deduce și opțiunile de tratament.

O recesiune simplă este prezentă atunci când retragerea marginii gingivale nu a ajuns încă la mucoasa bucală mobilă. La gradul al doilea de severitate, recesiunea a pătruns deja în mucoasa mobilă. În ambele cazuri, corectarea marginii gingivale este posibilă printr-o intervenție chirurgicală.

Deoarece la gradele de severitate 3 și 4 s-a resorbit deja și osul maxilar dintre dinți, recesiunile gingivale existente acolo nu pot fi corectate complet nici prin măsuri chirurgicale.

Prin examinarea parodontală de bază trebuie să se stabilească în scurt timp dacă există probleme gingivale. În acest fel, o gingivită poate fi determinată simplu sau o parodontită poate fi descoperită.

Cu o sondă gingivală (sondă parodontală) se măsoară, în anumite puncte alese, cu blândețe și cu precizie milimetrică, adâncimea de pătrundere la marginea gingivală.

După această examinare scurtă, investigații suplimentare se efectuează numai dacă s-au găsit semne ale distrugerii ancorării dintelui. Aceste investigații includ așa-numitul status parodontal, precum și radiografii suplimentare.

La examinarea clinică cu sonda gingivală (sonda parodontală) se măsoară cu precizie milimetrică, în până la șase puncte pentru fiecare dinte, adâncimea de pătrundere a sondei în punga gingivală. Mai exact, se măsoară distanța dintre marginea gingivală și fundul pungii gingivale. În acest context se vorbește despre așa-numita adâncime de sondare. În zonele sănătoase, adâncimea de sondare va fi de cel mult 3 mm. În zonele în care, din cauza recesiunii gingivale, ancorarea dintelui s-a resorbit deja, adâncimea de sondare va fi totuși tot de doar câțiva milimetri.

În plus, într-un așa-numit status parodontal se înregistrează cu precizie milimetrică înălțimea osului maxilar (nivelul de atașament). Un status parodontal este indispensabil pentru diagnosticul și planificarea tratamentului unei recesiuni gingivale. Statusul parodontal poate fi înregistrat online gratuit și utilizat în continuare în orice cabinet stomatologic: www.periodontalchart-online.com.

În anumite circumstanțe, diagnosticul recesiunii gingivale poate fi confirmat cu certitudine abia cu ajutorul radiografiilor necesare în acest scop. Alegerea radiografiilor necesare pentru diagnosticul unei recesiuni gingivale se face abia după efectuarea examinării clinice. În acest fel se poate evita o expunere prea mare la radiații X.

Un examen radiologic constă, în cel mai simplu caz, din două imagini (radiografii bitewing), iar în cel mai amplu caz dintr-un așa-numit status radiologic cu până la 14 radiografii suplimentare sau dintr-o ortopantomogramă. Radiografiile realizate trebuie să redea osul maxilar din jurul dinților și să permită astfel estimarea gradului de severitate al pierderii osoase.

Pe fiecare radiografie realizată la cabinetul stomatologic, dantura trebuie examinată atât pentru carii, cât și pentru parodontită.

În 1999 a avut loc în SUA un prim workshop internațional pentru clasificarea bolilor parodontale. Cea mai importantă noutate față de clasificarea europeană din 1993 a constat în faptul că formele de boală nu au mai fost definite, în general, în primul rând pe baza vârstei pacientului la momentul primului diagnostic (de ex. parodontita juvenilă și parodontita adultului). Au fost introduse ca forme noi parodontita cronică și parodontita agresivă, precum și, de exemplu, parodontita care poate fi asociată cu boli sistemice.

În noua clasificare, valabilă din 2018, nu se mai face însă distincția între parodontita cronică și cea agresivă. Parodontita este descrisă acum – după modelul clasificării diabetului – prin așa-numitele staging și grading (stadializare și gradare).