Ce este recesiunea gingivală?

Recesiunile gingivale pot fi consecința multor factori de influență. Persoanele cu un tip de gingie mai subțire sunt, în principiu, mai predispuse. În plus, o serie de factori comportamentali joacă un rol decisiv. De exemplu, frecarea repetată cu periuța de dinți sau purtarea piercingurilor duc la leziuni care, la vindecare, pot duce la retracția marginii gingivale.

Alte cauze sunt acele tratamente ortodontice care deplasează dinții spre exterior. În acest proces, ancorarea exterioară a dintelui se poate resorbi, iar gingia situată deasupra poate deveni mai subțire. De asemenea, fumatul și consumul de snus sunt factori de influență decisivi, deoarece consumul de tutun reduce rezistența gingiei.

Frecvența recesiunilor gingivale crește odată cu înaintarea în vârstă. Peste 50 la sută din populația adultă prezintă recesiuni gingivale.

Coroana dintelui este acoperită de smalț. Sub acesta se află dentina și, la rândul său, sub aceasta se află nervul dintelui (pulpa). Mai exact, pulpa constă din nerv, vase de sânge și așa-numitul țesut conjunctiv. În timp ce smalțul nu are nervi și deci nicio senzație, dentina situată dedesubt este alimentată de fibre nervoase. Prin urmare, suprafața rădăcinii dintelui este, de asemenea, sensibilă la durere.

Dentina constituie componenta principală a rădăcinii. Rădăcina este acoperită suplimentar de un strat dur, așa-numitul cement radicular. Dintele este fixat în osul maxilar de-a lungul întregii sale suprafețe radiculare prin fibre de ancorare (fibre desmodontale). Aceste fibre sunt ancorate pe de o parte în dentina radiculară și pe de altă parte în osul maxilar.

Rădăcina dintelui este mai lungă decât coroana dintelui. În special, caninii de pe maxilarul superior au de obicei rădăcini foarte lungi.

Prin recesiune gingivală se înțelege, în principiu, retragerea gingiei pe partea exterioară a danturii. În astfel de cazuri, persoanele afectate nu suferă suplimentar de parodontită.

Totuși, parodontita în stadiu avansat poate duce și ea la retragerea marginii gingivale. Abia o examinare la cabinetul stomatologic le oferă persoanelor afectate claritate cu privire la cauza care este responsabilă, în cazul lor, pentru retragerea gingiei.

În plus, după tratamentul unei parodontite se observă o retragere a gingiei. În astfel de cazuri, aceasta este însă dorită, deoarece prin retracția marginii gingivale pungile parodontale nedorite pot fi reduse.

Ca urmare a inflamației marginii gingivale (gingivită), se poate ajunge la distrugerea fibrelor de ancorare și a osului maxilar. În locul aparatului de fibre sănătos, de-a lungul dintelui apare o așa-numită pungă parodontală. Suprafața rădăcinii aflată acolo este acoperită cu depozite bacteriene (placă și tartru).

Resorbția fibrelor de ancorare și a osului maxilar poate duce la o mobilitate crescută a dintelui. Dacă boala rămâne nediagnosticată și nu este tratată, resorbția poate continua până când dinții devin inutilizabili pentru mestecat și trebuie extrași.

Aproximativ 40 la sută din populația globului suferă de parodontită. Pentru populația adultă, se estimează că astăzi aproximativ 70% din pierderea dinților se datorează parodontitei.

Aflați mai multe despre cauzele, consecințele, diagnosticul, terapia și prevenirea parodontitei la: www.periodontal-health.com.